Principiile învăţării:

Acest rezumat este adaptat după Organizarea Procesului de Învăţare: Un Punct de Iniţiere, de P.T. Ewell, o propunere pregătită pentru discuţie la Academia de Vară a Centrului Naţional pentru Sistemele de Administraţie ale Învăţământului Superior de la Snowbird  (NCHEMS).

Cele mai noi rezultate în domeniul neurologiei aruncă o lumină nouă asupra procesului de învăţare, ceea ce are un impact asupra proiectării curriculum-ului, a pregătirii profesorilor şi a practicii de predare (Brandsford, Brown si Cocking, 1999). Modelul pe care l-am elaborat pentru a ilustra principiile de învăţării, principii care, în opinia noastră, au o influenţă semnificativă asupra achiziţiei de cunoştinţe, dobândirii priceperilor şi deprinderilor şi creşterea competenţei când acest model se aplică atât în cadrul clasei, cât şi în cel al comunităţii, a luat naştere plecând de la cercetările procesului de învăţare. Cunoaşterea proceselor psihice prin care se produce învăţarea ne-a ajutat să concepem modelul pe care îl propunem, acesta fiind o aplicare practică a rezultatelor cercetării mediului educaţional.

A fost creată o gamă largă de abordări şi tehnici de  cercetare care îşi propun să modifice  concepţiile învechite despre învăţare  şi să se axeze asupra comprehensiunii cunoştinţelor învăţate. Herbert Simon, laureat al premiului Nobel, a afirmat că sensul conceptului de “cunoaştere” s-a modificat, de la abilitatea de a acumula cunoştinţe şi de a le reproduce, la folosirea lor cu discernământ.

Articolul lui Peter Ewell, “Organizarea studiului: un punct de iniţiere”, este compatibil cu viziunea INTIME despre conceptul de învăţare eficientă din urmatoarele motive: (a) aduce noi interpretări  ale datelor cunoscute cu privire la modul în care se produce procesul de învăţare şi durata acestuia; (b) împărtăşeşte opinia  noastră asupra impactului folosirii instruirii tehnologice; (c) sugerează modalităţi de schimbare a procesului instructiv luând în considerare ştiinţele cognitive şi tradiţia în cercetarea procesului de învăţare.

Cele opt principii ale învăţării sunt adaptate după punctul de vedere abordat de Ewell  în privinţa complexităţii procesului de învăţare, pe baza datelor ştiinţifice din domeniul neurologiei, psihologiei cognitive şi al cercetării stadiilor de dezvoltare umană.

• In primul rând, elevul este implicat activ şi participă la propria sa instruire. Elevul nu primeşte informaţia, ci şi-o  construieşte singur.
•  Elevii au astfel posibilitatea de a stabili, a testa şi a prelucra modele şi conexiuni, în timp ce descifrează sensul situaţiilor de învăţare.
• Procesul de învăţare  nu are loc doar în contextul mediului şcolar şi  nici nu se limitează doar la  timpul destinat predării. Învăţarea este informală şi se poate desfăşura  oriunde şi oricând.
• Deoarece elevii sunt implicaţi activ în crearea propriilor lor modele şi conexiuni, iar învăţarea poate avea  loc în medii informale, în afara cadrului şcolii, este inevitabil să nu avem concepţii eronate. Este nevoie de experienţă directă într-un context real pentru ca aceste concepţii eronate să să fie înlocuite sau modificate.
• Dacă un context care favorizează învăţarea reprezintă o situaţie stimulativă, care depăşeşte o experienţă directă prin faptul ca această situaţie implică consecinţe reale, atunci învăţarea va fi mai stimulativă  şi mai interesantă pentru elevi.
• Ewell subliniază importanţa stimulării elevilor,  precum şi rolul corector al feedback-ului frecvent pe care elevii ar trebui să-l primească de la educatori şi colegi în timpul procesului de învăţare; fără a avea prilejul de practica cele învăţate, chiar şi deprinderile cel mai bine fixate vor fi uitate.
• Continuând ideea unui  feedback frecvent , Ewell accentuează faptul că feedback-ul va fi mai eficient dacă este oferit într-un mediu agreabil care implică interacţiuni personale şi sprijin individual.
• Ewell prezintă reflecţia, al optulea principiu al învăţării, ca pe o subcomponentă a situaţiei stimulative, deoarece pe măsură ce elevul descoperă noi legături între cunoştinţe atunci când se află  într-o situaţie stimulativă, reflecţia devine necesară pentru a atinge acel nivel de învăţare aprofundată care îi va permite elevului să folosească eficient informaţia în viitor. În cadrul modelului propus de noi,  reflecţia devine unul din elemetele primare ale învăţării,  deoarece noi credem că prin reflecţie elevul capătă control asupra propriului său proces de învăţare. Practicarea reflecţiei va îmbogăţi deprinderile de autoevaluare care, la rândul lor, îi vor ajuta pe elevi să identifice reuşitele, dar şi procedeele ineficiente abordate de aceştia în procesul de învăţare. Toate acestea conduc la capacitatea de a aplica cunoştinţele dobândite în contexte noi, rezultând un impact pe termen lung. (Bransford et al., 1999, ch. 3).

Ewell a inclus în cadrul principiilor învăţării un alt element, numit  Dorinţa de a învăţa care, în opinia noastră, se intersectează  celor opt elemente ale învăţării din Modelul propus de noi. În consecinţă,  am creat o componentă separată, plasată în centrul Modelului, numita Elevii ca participanţi activi la propriul proces de învăţare. Deoarece Dorinţa de a învăţa are un impact implicit asupra tuturor celorlalte componente ale învăţării,  aceasta se înscrie în centrul modelului, servind ca bază tuturor principiilor de învăţare.